Archive

Mos Nicolae

Fiecare iarna debuteaza cu sarbatoarea lui Mos Nicolae. Cel putin acesta este cel mai important aspect al inceputului de luna decembrie pentru copii. Acestia asteapta, cum asteptam si eu cu sufletul la gura in anii copilariei mele, ca in dimineata de 6 decembrie sa isi gaseasca incaltarile, frumos pregatite de cu seara, incarcate de cadouri. Putini sunt cei care, atat dintre cei mici dar chiar si dintre oamenii mari, stiu povestea lui Mos Nicolae. Ca sa fiu sincera, nici eu nu o stiam. Insa fiindu-mi draga aceasta sarbatoare si dorind sa dedic un articol ei, m-am documentat si in cele ce urmeaza va voi povesti si voua ce am aflat. In primul rand mi s-a clarificat in minte legatura dintre Sfantul Nicolae, sfant important in calendar sarbatorit pe 6 decembrie, si Mos Nicolae cel aduc

Citeste tot

Vine vine iarna

Vine vine iarna cu paltonul ei de nea, acoperind asezarile cu un alb imaculat.  Sau cel putin aceasta este imaginea pe care ne-o aducem in minte din copilarie sau din cartile cu povestiri de demult.  Cei mai norocosi au totusi prilejul sa vada astfel de peisaje in vacantele de iarna petrecute in vreun sat la munte. Dar pentru majoritatea iarna inseamna masina inghetata, durere de maini cat dau cu racleta pe parbriz sau la lopata pentru a iesi din parcare, inseamna mers incet pe strazile inca inzapezite… etc. Poate copiii sa fie mai bucurosi de venirea iernii si a ninsorii, pentru ca au ocazia sa se bata cu bulgari, sa se dea pe gheata, sa mearga cu sania.  Insa pe langa vremea de afara, iarna ne duce pe toti cu gandul la sarbatori si, nu in ultimul rand, la ca

Citeste tot

Ultima zi de concediu, prima zi la serviciu

Dintotdeauna mi-au placut vacantele. Vacantele petrecute la bunici. Vacantele petrecute la mare. La munte. In tabere. Timpul insa a trecut, eu am crescut mare si o data cu terminarea scolii, m-am angajat. Din fericire pentru oamenii mari s-a inventat concediul. Nu poti avea concediu la fel de multe zile cum aveai in copilarie vacanta, dar totusi, ai dreptul la cateva zile pe an de o bine-meritata pauza.Mi-am luat si anul acesta concediu, cu gandul la distractie si relaxare. A fost frumos. Timp petrecut cu familia si prietenii.Insa, atunci cand s-a apropiat inevitabil sfarsitul concediului, am simtit cumva, ca parca nu ma odihnisem si nu ma relaxasem suficient. Parca mai aveam nevoie de o gura de aer curat, de o plimbare in natura, de o "sezatoare" cu prietenii, de o masa buna.

Citeste tot

De ziua Ei!

Este ziua EI de nastere? Cum care "EI"? EA, femeia iubitoare de langa tine! EA - mama. EA - sora. EA - fiica. EA - prietena. EA - colega. Desigur fiecare are cate o EA, sau mai multe ELE, aproape. EA este datatoare de viata, minunata, iubitoare, ocrotitoare, hazlie, comica si pentru toate calitatile ei, merita cel mai pretios cadou. Pretios nu vine de la pret. Pretios este acel cadou care este oferit din suflet.     Tu ce te gandesti sa ii oferi EI cadou?Propunerea noastra este sa ii oferi un cadou cat toata ziua EI de mare si frumos. Astfel, ne-am gandit la o zi plina de rasfat ce ii este dedicata in intregime: dimineata o degustare de cafea (unde bineinteles poate merge insotita de inca o persoana draga), dupa aceea  o int

Citeste tot